2011-06-01

COMUNICAT DE PRESA: Cea de-a treia întâlnire transnaţională în cadrul proiectului QUALENSOR are loc la Cluj

Institutul de Formare Economica şi Socială anunţă desfăşurarea, la Cluj, în perioada 1-3 iunie 2011, a celei de-a treia întâlniri transnaţionale din cadrul proiectului QUALENSOR - „Organizarea educaţiei adulţilor : focalizare pe calitate, mediu şi responsabilitate socială".

Finanţat prin programul european Grundtvig, proiectul îşi propune, în cursul celor doi ani de punere în aplicare, proiectarea, crearea şi validarea unui Manual al Calităţii, Mediului şi Responsabilităţii Sociale care să conţină o componentă semnificativă de inovaţie în domeniul educaţiei adulţilor. De asemenea, vizează dotarea organizaţiilor responsabile cu formarea cu un instrument care să abordeze aceste trei preocupări prin realizarea unei E-Book care să integreze toate informaţiile privind clitatea, mediul şi responsabilitatea socială.

La cea de-a treia întâlnire transnaţională au luat parte reprezentanţi din cele 5 ţări participante în proiect (Portugalia, Spania, Franţa, Italia (două organizaţii) şi Romania). Scopul întrunirii este stabilirea misiunii, viziunii, şi politica in domeniul calitatii, urmând ca, în perioada următoare să se treacă la elaborarea efectivă a unor ghiduri comune pentru implementarea, în context european, a sistemelor şi procedurilor de implementare şi certificare a unor sisteme managementul calităţii, mediului şi responsabilităţii sociale.

Persoană de contact: Nicolae Prodan, IFES, la adresa de e-mail: nicolae@ifes.ro

Proiectul QUALENSOR - „Organizarea educaţiei adulţilor : focalizare pe calitate, mediu şi responsabilitate socială" este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene prin Lifelong Learning Programme al Directoratului General pentru Cultură şi Educaţie