2015-09-27

Youth Bazar – târg multicultural în Cluj-Napoca

În data de 1 octombrie 2015 va avea loc la Centrul de Cultură Urbană Casino din Cluj-Napoca, evenimentul Youth Bazar prilejuit de programul Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeană a Tineretului. Youth Bazar sprijină networkingul și schimbul de materiale informative și produse tradiționale între tinerii din diferitele țări ale Uniunii Europene. Evenimentul este organizat de Institutul de Formare Economică și Socială din Cluj-Napoca în cooperare cu Pactul Regional Nord-Vest pentru Ocupare și Incluziune Socială (PROIS-NV), Ambasada Franței în România, Institutul Cultural Francez, Clubul Economic German din Transilvania și Federația Share cu începere de la ora 18:30.

Vino să interacționezi cu oaspeții noștri și să vizitezi standurile cu produse tradiționale. Youth Bazar este un eveniment interactiv care construiește punți între culturile europene sprijinind întelegerea acestora prin dialogul cultural cu reprezentanții respectivelor culturi.